N-aÈ›i fost niciodată frapaÈ›i de faptul că, în România noastră dragă, abundă discursul comentatorilor? Că în locul faptei avem de-a face cu inflaÈ›ia de analiÈ™ti, observatori sau chibiÈ›i de pe margine?
Suntem È›ara cu cele mai multe emisiuni de talk-show pe cap de locuitor. Bavardăm amplu, vorbim vorbe, comentăm neantul. În timp ce unele culturi venerează modelul È™erifului obsedat de lege È™i ordine, noi îl avem pe dulcele Mitică. Prin definiÈ›ie, Mitică e un moftangiu bine dispus È™i, totuÈ™i, etern-nemulÈ›umit. Mitică e mucalit È™i extrovert, dar resemnat cu starea de fapt a moravurilor È™i a societății. Mitică se acomodează È™i iartă cu uÈ™urinÈ›a cu care se vrea, pe sine, absolvit de orice gravă responsabilitate. El relativizează patosul implicării sau încordarea tenace. Partitura lui Mitică e departe de povestea marilor eroi ai Antichității. Omniprezentul Mitică e personajul bulevardier care l-a obsedat pe Caragiale, făcându-l pe marele dramaturg chiar să aleagă exilul berlinez.
La sfârÈ™it de secol XIX, aveam poate mai mulÈ›i actori politici respectabili, gata să coboare în tranÈ™eele luptei electorale. Existau lichele benigne, bărbaÈ›i amorali sau idioÈ›i utili – de la Nae CaÈ›avencu È™i Tipătescu până la simpaticul Farfuridi sau Brânzovenescu.
Astăzi, după promovarea non-valorilor sub comunism, situaÈ›ia e incomparabil mai tristă. O È™leahtă de impostori, vampe È™i puÈ™lamale emite pretenÈ›ii. Canalii deloc suave È™i ticăloÈ™i nepocăiÈ›i controlează filiale de partide. Vor să ne emancipeze o mână de imbecili È™i degeneraÈ›i, cu aer de proxeneÈ›i È™i priviri de interlopi. Nu Mitică îi va opri pe aceÈ™tia din drum. E nevoie de bărbaÈ›i cu seva unui LăpuÈ™neanu.
Aici la porÈ›ile Orientului, însă, firile temerare vor înfrunta mereu deriziunea È™i ironia superioară.
Când cineva îÈ™i suflecă mâneca È™i se apucă de treabă, se vor găsi niÈ™te amici gată să-i explice insului că e, totuÈ™i, prea târziu. Că trebuie să facă hăis È™i nu cea. Că e bine să-È™i scoată cămaÈ™a È™i să rămână în tricou. Că se cuvine să poarte mai multe cravate colorate. Sau că, dimpotrivă, e bine să renunÈ›e la gramatică È™i să vorbească mai neaoÈ™, ca din popor. Să lase literatura È™i să se apuce de statistică. Să fie tehnocrat sau, dimpotrivă, un orator lăcrămos. Pe scurt: orice luptător e bine să È™tie că de înÈ›elepÈ›i È™i sfătuitori România nu va duce lipsă.
Legiunea de atotÈ™tiutori se va înghesui să le explice novicilor cum trebuie condusă o campanie, care mesaje trec sticla, de ce trebuie să-È›i baÈ›i adversarul până la sânge sau, dimpotrivă, cum un aer mai serafic ar putea aduce milioane de voturi… Sunt toÈ›i cei care ne arată cursul viitorului, vânjoÈ™ii creatori de pixeli È™i specialiÈ™tii în comunicarea de brand. Te întrebi, uneori: Churchill o fi discutat vreodata cu firme de consultanță? N-au contat oare pentru carisma premierului britanic educaÈ›ia, lecturile timpurii È™i caracterul călit în primul Război Mondial?
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu